Conservarea zimbrului și datele genetice

S c r o l l D o w n

Duminică, 27 mai 2018, am avut onoarea să fim primiți la Universitatea de Știintele vieții din Varșovia, Facultatea de Științele Animalelor, de către Prof. Dr. Wanda Olech, președintele EBCC (European Bison Conservation Center), și Dr. Zuzanna Nowak, de la Departamentul de Genetică și Reproducție a animalelor.

 

 

 

Întâlnirea s-a desfășurat în contexul numeroaselor eforturi de salvarea a speciei zimbru (Bison bonasus)  la nivel european.  Discuțiie, desfășurate într-un cadrul destins, au inclus date despre selecțiile precedente ale zimbriilor reintroduși în mediul natural din România și am reușit să agreem un model de colaborare în viitorul apropiat.

”Pentru o populație viabilă, datele genetice sunt esențiale. De aceea, ne bucurăm enorm de oportunitatea de a avea un parteneriat real cu cei mai buni cercetători din domeniu.”, a spus Alexandru Bulacu, Director Executiv SRS și Membru al IUCN, SSC, Bison Specialist Group. ”Am stabilit să transferăm la Universitatea de Știintele vieții din Varșovia, Facultatea de Științele Animalelor, probe de sânge de la toate exemplarele aflate în libertate și în zonele de aclimatizare din Carpații Merid

ionali românești, pentru ca analizele ADN va releva gradul de înrudire dintre toate exemplarele existente în România. Procesul de selecție al zimbrilor de până acum s-a bazat pe fișele de pedigree întocmite de noi și

 

pe probele ADN ale exemplarelor, puse la dipoziție de către Universitatea de Știintele vieții din Varșovia, Facultatea de Științele Animalelor. Astfel, corelarea tuturor acestor date, va putea oferi o imagine completă a relațiilor dintre indivizii apaținând liniei genetice prezente în România.”, a adăugat Alexandru Bulacu. Mai mult decât atât, am stabilit că la anul (2019) vom colabora pentru selecția și transportul unei turme de zimbri din zona Bieszczady.